top of page

Din bine în mai bine! Pe 14 iulie se deschide Family Market Miroslava

Updated: Nov 22, 2022

Mix de branduri și servicii esenţiale, în proximitate, pentru o mai bună economie de timp @ Supermarket Auchan, antreprenori locali, branduri internaționale, servicii necesare zilnic, spaţii verzi și locuri de parcare pentru mașini și biciclete @ Patru zile de evenimente speciale la inaugurare, cu spectacole, tombole și promoții.

IULIUS deschide, pe 14 iulie 2022, la Miroslava, primul centru comercial Family Market, cel mai nou concept de retail de proximitate al companiei, care răspunde cerinţelor comunităților din zona metropolitană a Iaşului, aflate în plină creştere demografică şi dezvoltare economică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Primăria Miroslava, în centrul comunei care a atras, în ultimii ani, tot mai multe investiţii şi familii tinere.


Centrul comercial are o suprafață închiriabilă de peste 6.900 mp și integrează un supermarket, un mix personalizat de servicii - majoritatea producători locali - , locuri de parcare şi spaţii verzi.


Publicul este invitat să participe la cele patru zile pregătite special pentru a marca deschiderea Family Market. Astfel, în perioada 14 – 17 iulie, vor avea loc evenimente precum dezvelirea statuii „Oda Bucuriei”, spectacole de gătit și degustări de produse de la locațiile din Family Market, photo corner tematic, premii la cumpărături, teatru de păpuși și alte surprize pentru cei mici.


„Anul trecut, anunțam două proiecte sub noul concept Family Market, iar primul dintre acestea îşi va deschide porţile pentru public în mai puţin de o lună. În paralel cu dezvoltarea de proiecte ample de regenerare urbană, pe care le derulăm în marile oraşe din România, venim şi în întâmpinarea micilor comunităţi din zona metropolitană a Iaşului, aflate în plin avânt economic şi demografic, oferindu-le locuitorilor servicii de care au nevoie, gândite special pentru ei şi care le vor ușura viața. Family Market este despre mai bine. Adăugăm valoare stilului de viață, prin mixul de servicii, soluțiile pentru petrecerea timpului liber și prin frumusețea naturii”, a spus Radu Pârlea, managerul Family Market.


Ancora proiectului este supermarketul retailerului francez Auchan, de peste 2.200 mp. Totodată, centrul comercial include şi o premieră pentru Iaşi: prima locaţie a brandului Sinsay, parte a grupului de fashion LPP din Polonia, care va deschide aici cel mai nou concept de magazin, pe o suprafaţă de 1.000 mp. Oferta retailerului internațional va include îmbrăcăminte și accesorii pentru copii, femei și bărbați, precum și articole pentru casă și produse de înfrumusețare.


Printre brandurile prezente se numără şi retailerul polonez de tip discounter Pepco. În completare, Family Market Miroslava propune un mix de chiriași, format, în special, din producători și antreprenori autohtoni, cum sunt: Meat Concept Store, Kosarom, Vascar, băcăniile La Sibieni și La Bottega, pizzeria şi patiseria La Ciambella, cofetăria Blanca, Teo`s Cafe, florăria Saria, Mado, Agroland (petshop și produse pentru grădină), cabinetul de analize medicale Praxis, magazinul cu piese auto Autopit, papetăria Papiro, Lisnic Coafor & Barbershop, curăţătoria ecologică Omniclean, plafarul Cătina, Inmedio, CEC Bank, magazinul Cobyul, dar și spaţiul de joacă pentru copii Let`s Play.


Dincolo de funcția de utilitate imediată, Family Market Miroslava va fi locul ideal pentru relaxare datorită spaţiilor verzi, unde au fost plantaţi peste 110 de arbori maturi, cu înălţimi de până la 12 metri, din specii precum: paltin de munte, arțar roșu, castan, carpen piramidal, fag sângeriu, Ginkgo Biloba, Magnolia Soulangeana, dud alb, corcoduș roșu și tei. Amenajarea peisagistică este completată cu peste 6.000 de arbuşti, gazon special, o fântână arteziană şi alei pietonale. Punctul central şi simbolul Family Market îl reprezintă statuia „Oda Bucuriei”, realizată de artistul Vladlen Babcinețchi, câștigătorul concursului de artă organizat anul trecut.


La etajul 1, Family Market Miroslava va include sala de evenimente Verdi a brandului Congress Hall, o facilitate solicitată de comunitatea locală. Astfel, sala poate să găzduiască petreceri private cu până la 220 de invitați, precum şi evenimente corporate, de până la 300 de persoane.


Clienții Family Market vor beneficia de acces facil în noua locaţie, unde vor avea la dispoziție o parcare cu 137 de locuri, spații pentru biciclete şi staţii de încărcare pentru maşini electrice. În plus, au fost realizate lucrări de modernizare a infrastructurii, prin lărgirea străzii adiacente și reamenajarea stației de transport în comun din zonă.


Al doilea proiect Family Market se dezvoltă în cartierul Bucium și va fi finalizat în această toamnă. CEC Bank, unul dintre principalii susținători ai antreprenorilor locali, este partenerul IULIUS în finanțarea celor două proiecte.



1,843 views0 comments

Comments


bottom of page